Dodiez.ro
Denisa Calcan

Denisa Calcan

Muzica e suficientă pentru a trăi, dar o viață nu e destul de lungă pentru muzică…- Rahmaninov

Bună! Îmi place să predau pian și teoria muzicii atât copiilor cât și adulților. Am început să predau pianul încă din anii primei facultăți pe care am absolvit-o în Turcia. Dragostea pentru pian a început odată cu educația muzicală solidă primită timp de 8 ani începând cu vârsta de 6 ani în școlile de specialitate din România, printre care și liceul de muzică George Enescu. Chiar dacă am ales să urmez o traiectorie profesională diferită, atunci când am emigrat în Canada în 2009 m-am hotărât să îmi îmbunătățesc cunoștințele în interpretare și pedagogie pian reușind să obțin diploma de interpretare la pian și certificate în predarea pianului la nivel de începător și intermediar de la Conservatorul Roial de muzică din Toronto. Am continuat să predau  pianul în Canada timp de 6 ani atât în propriul studiou de muzică cât și la alte studiouri precum și diverse programe de muzică în instituții preșcolare private. M-am întors în România în 2017 și cu dorința de a studia la Universitatea națională de muzică din București pe care am absolvit-o în 2020, la specializarea muzică, urmând și promovând de asemenea modulul psihopedagogic nivelul I precum și cursurile de didactică și practică instrumentală pian.

Predau pianul celor interesați să învețe să cânte în primul rând din plăcere. Dețin metode de pian în limba engleză și pot preda și în limbile engleză și turcă. Metoda mea de predare este prietenoasă fiind orientată către cerințele celor care vor să învețe să cânte la pian, și/sau să se inițieze în teoria muzicii. Reușesc să creez un mediu de învățare cât mai plăcut în care elevii sunt mulțumiți și fericiți că pot învăța să cânte orice cântec care le place.

Despre mine

  • Specializare muzică clasică
  • Alte studii superioare
  • Conservator
  • Peste 10 ani experiență

Video prezentare

Lecții și prețuri

Alege instrumentul

Alege durata

Alege numărul de lecții

Contact profesor

  • Zona : Piața Progresul

Mesaj catre profesor

Trebuie să fii autentificat cu un cont de elev pentru a putea trimite un mesaj către un profesor!